Chiar obiectivul concursului – “RESTAURARE ȘI MEMORIAL LA ÎNCHISOAREA POLITICĂ DE LA RÂMNICU-SĂRAT” – sugerează păstrarea (ad integrum?) corpurilor de clădire. Dar oare ce este de păstrat şi ce nu ? După o scurtă analiză am luat urmatoarele decizii :

• îndepărtarea în totalitate a anexelor de pe limitele de proprietate(nord-est si nord-vest) – balast
• îndepărtarea celor două construcţii în oglindă de la intrarea pe lot (sunt de nerecuperat din punctul meu de vedere ) dar marcarea fostului amplasament prin păstrarea amprentei
• îndepărtarea anexelor existente pe locul fostelor curţi de plimbare şi recuperarea memoriei locului prin amplasarea propunerii (in mod normal poate ar fi fost bine sa se pastreze curtile dar deja s-a intervenit asupra lor …prin acoperire ….nu se stie exact cand )
• restaurare-revitalizare structurală a clădirii principale a fostei închisori
• refacere finisaj exterior cât mai aproape de aspectul epocii , recuperare decoratiuni,ancadramente,cornişe etc. dar fară scoaterea acestora în evidenţă  – “nice”-ul nu îşi are locul în arhitectura memorială
• igienizare la interior cu recuperarea atmosferei anilor ’40 – ‘50

Alte considerente şi teme avute în vedere :

• Dezvoltarea pe orizontală (una din particularităţile memorialului contemporan)
• “coborârea” sub cota terenului – (coborâre catre“talpa iadului” ) precum şi intenţia de a nu afecta imaginea clădirii ce se păstrează
• Sugerarea absenţei (clădirile care găzduiau biroul comandantului şi corpul administrativ  – corpuri în oglindă “înlocuite” cu doua expoziţii în aer liber  – oglindă/antiteză : victime şi torţionari – (poate) piesa principală a intervenţiei

• Ruperea simetriei (perfecte) planimetrice  în a treia dimensiune
• Corporalitate – senzaţii corporale , deprivarea senzorială–vizitatorul este obligat să parcurgă un traseu iniţiatic (este opţiunea fiecăruia să nu privească ,dar odată intrat trebuie să parcurgă până la capăt) : amenajarea “negrei” ; folosirea sistemelor de rampe  – se urcă şi se coboară des , se induce senzaţia de nesiguranţă,nelinişte,(poate chiar) pierderea orientării in spaţiu şi a echilibrului(toate acestea şi multe altele,”experimentate” din plin de victime)
• Propunerea unui traseu iniţiatic
• Comemorare şi identificare – memorial al victimelor (martiri) dar şi monumentul supravieţuitorilor –deplângerea vieţii pierdute pentru a da un sens supravieţuirii ,atât cea individuală cât şi cea comunitară
• Caracteristica esenţială a fostei închisori – tăcerea totala  – se regăseşte în propunere precum  şi în tratarea existentului – materiale fonoabsorbante , audioguide-uri şi infobox-uri cu căşti etc.
• SENSEless – lipsa sensului – senzatie traita de “banditi” – retraita (cu ajutorul arhitecturii) de vizitatori
• Valorificarea “negrei”

REGULAMENT CONCURS DE IDEI

TEMA MUZEALA (INFORMATIVA si OPTIONALA)

Forturile din jurul Capitalei trebuiau să transforme orașul lui Bucur în “Cetatea Bucureștiului”. Un plan ambițios al unui rege neamț, care s-a trezit conducând dintr-o Capitală fără apărare, aflată în mijlocul unui câmp deschis, la o aruncatură de băț de Imperiul Otoman. Soluția a fost simplă, însă doar pe hârtie. Planul celor 18 fortificații, plus alte 18 subunități de artilerie între acestea, s-a dovedit a fi încă de la bun început șubred. În primul rând din cauza costurilor enorme, pentru o țară precum România.

Unele calcule arată o cifră de peste 100 de milioane lei, adică de trei ori bugetul anual alocat armatei române la vremea respectivă. Tradus… în jur de 620 milioane de euro în zilele noastre. Din punct de vedere strategic, banii s-au dus pe apa sâmbetei. Cu puțin timp înainte de finalizarea lucrărilor, tehnica militară a făcut un pas uriaș în materie de artilerie, iar noile tipuri de obuze (obuze-torpilă sau obuze-mină), care au și intrat imediat în dotarea mai multor armate europene, puteau spulbera orice fortificație din carămidă, așa cum se costruise peste tot în lume până atunci. S-a încercat la un moment dat îmbrăcarea forturilor în cămăși de beton, însă contextul socio-politic a făcut ca acest „plan B” să rămână la stadiu de idee mai ales că, la un moment dat, forturile au devenit o problemă nu numai din punct de vedere militar. “Finanțarea lucrărilor de fortificații s-a transformat la un moment dat într-o problema majoră a bugetului Romaniei”, explică pentru B365.ro, profesorul Ioan Scafeș de la Muzeul Militar Național.

Mai mult, terenul, al cărui perimetrul de 72 de kilometri trebuia păzit de forturi, s-a dovedit a fi prea “moale” pentru astfel de costrucții masive. Mărturie stă testul timpului care a demonstrat că la mai bine de 100 de ani multe din fortificatii “s-au lăsat în pământ” sau au fost “înghițite de apă” din cauza solului mocirlos, cum este cazul Fortului 3 Otopeni care este în prezent inundat.

“Căderea Cetății București”

Forturile din jurul Capitalei au suscitat încă de la prima caramidă un interes major pentru serviciile de spionaj străine. Astfel că doar numele pompos de “Cetate a Bucureștiului” a dus la umplerea mapelor generalilor nemți care au invadat România în Primul Război Mondial. Așa se face că în 1916, dupa ce trupele române au încercat o ultimă rezistență pe Neajlov și Argeș și s-au retras în cele din urmă în Moldova, s-a pus problema invadării Bucurestiului, de tabăra germana.

Feldmareșalul von Mackensen a cerut predarea Capitalei însă comandanții trupelor române au susținut că Bucureștiul era un oraș deschis, deci nu avea fortificații operative. „Mi-am imaginat cucerirea capitalei române ceva mai războinică decât a fost în realitate. Noi știam că Bucureștii sunt o cetate puternică și adusesem pentru a o reduce material de artilerie de cel mai mare calibru […] Cupolele sale blindate se transformaseră în cupole de lemn. Spionajul nostru, așa de lăudat de inamicii noștri, nici nu parvenise să constate că Bucureștii au fost dezarmați înainte de intrarea în razboi”, nota în jurnalul său militarul german. Chiar şi la aproape 100 de ani de la invazia germana situația, ilară de altfel, rămâne de neînțeles. „Dacă e să ne uităm în alte țări la ce s-a întâmplat cu forturile similare celor de la noi, chiar dacă au fost depășite tehnic de evoluția armatei, ele au avut un rol important. Ideea nu era să apere la nesfârșit Capitala ci să dea un răgaz(n.r. – forturile) în care armata să se poată reorganiza și să ia anumite decizii”, explică arhitectul Ștefan Cristescu, care și-a susținut lucrarea de licență în urmă cu câțiva ani pe tema arhitecturii forturilor Capitalei.

„Centura” forturilor

Dincolo de inutilitatea lor din punct de vedere militar, forturile totusi au avut un aport la capitoul infrastructură. Specialiștii în fortificații ai acelor vremuri au prevăzut, pe lângă o rețea de telefonie între acestea, și un drum dar și o linie ferată. Datorită acestui fapt Bucureștiul are în prezent o Șosea de Centură și o cale ferată în forma circulară, paralelă.

Mai mult, din cauza costurilor ridicate, ideea vehiculată în zilele noastre de edilii Capitalei cu privire la așa-numita „Centură Verde a Bucureștiului”, n-a mai prins contur. Planurile de-atunci prevedeau ca de jur-împrejurul Bucureștiului să fie plantați arbori specifici zonei care să mascheze forturile, bateriile intermediare, șoseaua și calea ferată.

Forturile uitate de timp

După încheierea Primului Război Modial, forturile și bateriile „Cetății București” au rămas pe mai departe în cadrul domeniului militar. În general, fortificațiile au fost utilizate pentru cazarea trupelor sau ca depozite de armament și muniții ale armatei. Câteva dintre acestea, din cauza neglijenței, au sărit în aer producând și multe victime. Ani mai tarziu, după Al Doilea Război Mondial, când armata română a fost obligată să cedeze materiale de razboi, între care și costrucții, o parte din forturi au ajuns la autoritățile locale și la Ministerul de Interne. Între acestea și fortul 13 Jilava, care spre deosebire de celelalte 17 fortificații aflate în anonimat, este prezent în constiința publică nu datorită destinației inițiale, ci din cauza atrocităților la care au fost supuși acolo deținuții politici.

“Fortul Treișpe”

Cu toate că fosta închisoare a devenit loc de pelerinaj în memoria victimelor comunismului, și nu de puține ori acolo au avut loc expoziții tematice ale unor diverși artiști, până astăzi, la mai bine de 20 de ani de la căderea comunismului, autoritățile n-au reușit să o transforme în muzeu. „Au fost la un moment dat câteva proiecte pentru a transforma fosta pușcărie într-un muzeu, însă nu s-a materializat nimic până în prezent. Au mai fost și proiecte nu neapărat legate de Fortul Jilava ci de întreaga rețea de fortificații. Se voia să se facă exact ca în Belgia, spre exemplu. Acolo sunt forturi proiectate de acelasi arhitect care însă fac parte dintr-un traseu turistic ”, spune pentru B365.ro, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Jilava, subcomisarul Cristian Micu.

Nu doar autoritatile au planuri cu privire la aceste forturi. Oameni pasionați de trecutul recent și cu o viziune clară asupra potențialului fortului Jilava, au deja proiecte puse pe hârtie. Între aceștia și arhitectul Vlad Mitric. “Eu am făcut un proiect de muzeu memorial. Vorbim aici de două viziuni. Una ar fi reabilitatea fortului și amenajarea unor spații cu fotografii și mărturii iar a doua ar fi reabilitarea fortului în sensul aducerii acestuia la aspectul din anii ’50. A doua viziune mai presupune și ridicarea unei clădiri noi în imediata vecinatate a fortului unde să funcționeze muzeul în sine”, explică Vlad Mitric, care adaugă că în acest caz costurile s-ar ridica undeva la suma de 15 milioane de euro. “E o suma infimă pentru un muzeu atât de important în condițiile în care se cheltuiesc bani mult mai mulți pentru săli de sport”, conchide arhitectul.

Potențialul turistic, la stadiul de proiect

Dacă la nivelul societății civile lucrurile sunt cât se poate de limpezi cu privire potențialul turistic, la nivelul ministerului turismului totul este ambiguu. În urma solicitării B365.ro, Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului susține că în acest moment „se lucrează la un studiu de cercetare-dezvoltare pentru valorificarea prin turism a rețelei de fortificații din arealul periurban al municipiului București”. Mai mult, este vorba și despre un proiect ce va presupune o selecție a celor 18 forturi și 18 baterii din centura de fortificații a Capitalei. „Vor fi selectate acele obiective la care se pot realiza investiții pentru a fi amenajate din punct de vedere turistic”, se arată în document.

sursa : http://b365.realitatea.net

    Proiectul “Studio Casandra” se incadreaza in programul cu destinatie culturala din domeniul artei spectacolului. Situl propus pentru amplasarea constructiei se afla in centrul Bucurestiului, sector 1, intr-o zona reprezentativa atat din punct de vedere arhitectural cat si urbanistic.

Dat fiind faptul ca in imediata vecinatate a terenului se afla cladiri incluse in lista monumentelor istorice ( Casa Universitarilor, Casa arhitect Ion Mincu, Scoala centrala de fete, etc.) si doua gradini publice (Gradina Icoanei si Parcul Ionaid), a aparut problematica integrarii cladirii in cadrul mai sus mentionat. Astfel, am ales sa merg pe varianta unor volume simple si culori neutre.

Accesul public in cladire se realizeaza pe latura adiacenta cu Gradina Icoanei pentru stabilirea unei legaturi tacite cu spatiul verde. Fiind o cladire cu functiune mixta, atat pentru spectacole publice cat si pentru pregatirea diverselor categorii de artisti, cu administratie proprie – a fost necesar inserarea a inca doua accese secundare si unul pentru sala de balet.

Sala principala de spectatcol este pozitionata in centrul volumului si poate fi identificata cu usurinta atat din spatiul interior, fiind inconjurata pe trei laturi de foayer, cat si din spatiul exterior prin jocul de inaltime a volumelor si cromatica alternanta.

Din punctul meu de vedere, proiectul propus poate fi inserat in contextul existent deorece adopta  o atitudine non-agresiva fata de mediul natural si respect fata de cladirile invecinate care au o puternica incarcatura culturala si arhitecturala.

UNIVERSITATEA SPIRU HARET, FACULTATEA DE ARHITECTURA

Desfasurare

0ra 12.00: deschiderea lucrărilor, cuvând introductiv organizatori;

0ra 12.20: începere prezentări lucrări înscrise

Secţiunea I : « L O C »

Murăsan Radu Florian – Conacul Frăţilesti, jud. Ialomiţa

Stanciu Octavian – Turnul de apă din Frăţilesti, jud. Ialomiţa

Daniela Garofil – Conacul Vladimiri, jud. Gorj

Stoian Andra – Biserica Dănicei, Vâlcea

Rădulescu Teodor – Conacul Busuioceanu, Hurezani

Secţiunea II : « L O C U I R E »

Iulia Nicolae – Locuire în Peninsula Constanţa

Velicu Simona – Locuind în Evul Mediu

Pavel Emilia, Kharata Artur – Cartierul Fochistilor, Bucuresti

Chiurciu Cristina, Blaj Roxana – Parcelerea Steaua Română, Bucuresti

Secţiunea III : « L O C U I N T A »

Kiraly Andrei, Florea Florentina – Vila Tătaru din Cluj

Anghelache Alexandra, Păduraru Laura, Rotundu Simona, Stefan Andreea – Locuinţa pasivă, un nou „trend” european

Predonu Alexandru, Dragos Petruţiu – Locuinţă. Om. Natură. Univers

Tudor Mafteianu – Arhitectura si tehnologia. Arhitectura si ecologia

Ora 16.00: Discuţii, încheierea lucrărilor prezentate

Notă:

Comunicările vor fi susţinure in maxim 10 minute si in ordinea listei afisate. Comunicările vor fi însoţite de prezentări în Power Point sau de orice fel de material imagistic aferent.

La terminarea comunicărilor studenţii sunt rugaţi să predea materialul integral (text si imagini) organizatorilor în vederea publicării în Analele Facultăţii de Arhitectură.

Succes,

Lector dr. arh. Andreea matache